Stabilitate și schimbare în nivelurile și structura bunăstării subiective: România 1997-1999

Rezumat

Una dintre cele mai mari provocări ale cercetării contemporane este modelarea transformării, domeniu de studiu care a beneficiat din plin de disponibilitatea indicatorilor sociali,
serii de timp statistice folosite pentru monitorizarea stării şi anticiparea schimbării. Această lucrare îşi propune să exploreze aspecte legate de stabilitatea bunăstării subiective, unul dintre indicatorii sociali importanţi, definită ca evaluarea pe care o face individul asupra propriei vieţi, în termeni de bună–rea. O stabilitate moderată (dar nu totală) este esenţială, întrucât arată că nu avem de-a face cu o trăsătură neschimbată sau cu o dispoziţie momentană, ci cu o măsură sensibilă la schimbare. Stabilitatea poate fi evaluată în termeni relativi sau absoluţi, ţinând de nivelurile medii sau de structură. Aceste caracteristici au fost explorate folosind o anchetă-panel pe 800 de persoane, produsă în cadrul programului Diagnoza calităţii vieţii între 1997 şi 1999. Am găsit că nivelurile medii ale bunăstării subiective variază semnificativ de la un an la altul. În schimb, structura ei (analizată prin structura factorială a 18 indicatori de satisfacţie şi evaluare, reprezentând cele mai relevante domenii ale vieţii şi nivelul contribuţiei acestora la explicarea variabilei globale de satisfacţie) se păstrează foarte similară, în perioada de timp cercetată. Dincolo de valoarea lor teoretică, rezultatele îi contrazic puternic pe cei care resping studiul fericirii şi satisfacţiei ca nerelevant pentru schimbarea socială.